Alt-Fel.ro



Tags: poveste, Dumnezeu, Kafka

Am visat un om caruia i s-a aratat Dumnezeu. I-a spus sa-L vesteasca lumii intregi, omul s-a supus, dar imediat si-a dat seama ca Domnul il facuse mut, surd si orb. Nu mai stiu ce a facut omul apoi sau ce a inteles el din asta, stiu doar ca inainte sa ma trezesc  i-am presimtit marea indoiala. Un pacatos ca toti ceilalti, un talhar plictisit de viata si mizerie, obisnuit sa vada, sa auda si sa spuna, il vede, iata, pe Dumnezeu! Vesteste-L, daca mai poti, mutule! Ceva din toata treaba asta-si striga urgenta. Nu peste o luna cand te vei fi dezmeticit de-a binelea ca n-a fost doar un vis, nu peste ani cand, chinuit de neputinta, vei fi invatat sa te exprimi cumva, ci Acum. Nu e timp sa-ti plangi de mila ci doar sa te bucuri, dar te poti bucura? Grea incercare.

Ma intrebam daca nu cumva suntem cu totii muti si surzi cand vine vorba de a-L vesti pe Dumnezeu. Cred ca suntem, dar mai ales cu inima. Sunt mut cu inima pentru ca nu iubesc si nu ma bucur, sunt surd cu inima pentru ca nu aud strigatele de ajutor ale celorlalti si sunt orb cu inima pentru ca nu caut Adevarul. Ori, prin oprirea acestor simturi la nivelul capului, Dumnezeu l-ar fi ajutat pe acest om sa si le trezeasca in inima. Ca si cum ar fi spus "Vesteste-Ma inimii tale!"

Imaginea asta a lui Dumnezeu care-ti da o misiune si apoi iti ia mijloacele prin care credeai ca trebuie sa o implinesti mi se pare teribila. iti spune sa te duci intr-un loc dupa care te face paralizat, iti da un copil, apoi ti-l ia de tanar, te tot incearca si te tot zgandare pana cand obosit de atata suferinta, fie il dai dracului, fie te rogi lui Hristos sa-ti ajute la purtatul crucii. Omul nostru, un oarecare caldicel, o oaie ratacita, e pus in fata alegerii. Desi a fost de acord sa faca voia Domnului, alegerea lui prinde importanta doar in momentul in care este si incercat. Acest fapt n-ar trebui sa-i starneasca bucurie? Si inca in ce fel! Vine Dumnezeu la tine si-ti vorbeste.

Este bantuitoare povestea cu acel om de la tara care vrea sa cunoasca Legea dar ramane toata viata langa paznicul portii, neindraznind sa intre (F. Kafka). isi petrece timpul conversand baliverne cu paznicul, incearca sa-l mituiasca si in final ajunge sa-si blesteme soarta. Desi la inceput paznicul ii spune sa intre - "Daca tii atata, intra, cu toata oprelistea mea. Dar sa nu uiti ca eu sunt puternic. si cu toate astea, nu sunt decat ultimul dintre paznici…" - omul, infricosandu-se, prefera sa respecte un asa-zis protocol. El vrea sa incerce, dar nu sa fie incercat. Vrea sa cunoasca, dar fara suferinta, fara lupta. si moare abia auzind vorbele paznicului "Nimeni, in afara de tine, n-avea dreptul sa intre aici, caci poarta asta era facuta numai pentru tine; acum plec, si o incui." in loc sa se bucure ca ar putea intra, neispravitul se teme pentru ochii si urechile lui pe care paznicul i le-ar putea vatama. Ori omul nostru, din vis, da piept in piept cu paznicul abia dupa ce a trecut de poarta. Dumnezeu il cheama, dar el prin ce simturi isi va implini menirea?

Alt-Fel.ro © 2017